Nu
este în intenţia mea să supăr pe cineva cu acest titlu, dar vreau să arăt
ilogica unora.
Să
luăm ca exemplu istoria lui Avraam şi al fiului său, Isaac, care a fost
gata să-l sacrifice la porunca lui, să-i spunem, Dumnezeu. Ca răsplată,
Dumnezeu, prin îngerul său, i-a promis:
"Juratu-M-am pe Mine însumi, zice Domnul, că de vreme ce ai
făcut aceasta şi n-ai cruţat nici pe singurul tău fiu, pentru Mine, De aceea te
voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea şi voi înmulţi foarte neamul tău, ca să
fie ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării şi va stăpâni neamul
tău cetăţile duşmanilor săi; Şi se vor binecuvânta prin neamul tău toate
popoarele pământului, pentru că ai ascultat glasul Meu" (Facerea, 22, 16-18).
Deci, Dumnezeu i-a făgăduit lui Avraam toată lumea, numai pentru
că a fost gata să-şi sacrifice unicul fiu, care, fie vorba, s-a născut tot
datorită lui Dumnezeu, deoarece Sara era foarte bătrână. Majoritatea ştiu
povestea.
Dar
să facem o paralelă, dacă îmi este îngăduit acest lucru. După cum ştiu toţi
românii, dacii aveau un obicei să-i "trimită" odată la patru ani,
dacă nu mă înşel, pe cei mai buni dintre tineri să le vorbească zeilor. Şi o
făceau asta într-un mod destul de crud: aruncându-i în suliţe. Şi dacă mureau
repede însemna că erau bineveniţi în ceruri. Şi povestea asta o ştiu
majoritatea.
Ce
vreau să spun. Dacii şi-au sacrificat copiii permanent în curs de sute de ani
şi niciun Dumnezeu nu i-a luat în seamă. Pe când un evreu a avut doar intenţia
de a face aşa ceva şi, gata, toată lumea este la picioarele lor.
Din punctul meu de vedere este ceva ilogic. Sau logica zeilor e alta
decât a oamenilor? Se prea poate. Căci, nebănuite sunt căile Domnului.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu